Se afișează postările cu eticheta HR. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta HR. Afișați toate postările

duminică, 12 aprilie 2020

Profesorii de la ASE dau consultanță gratuită firmelor afectate de criza coronavirus.

Profesorul de economie Eduard Dinu, împreună cu rectorul Academiei de Studii Economice (ASE) din București, Nicolae Istudor, și alți profesori ai instituției de stat, acordă consultanță gratuită antreprenorilor români afectați de criza economică provocată de pandemia de coronavirus.


„Pur și simplu mi-a venit ideea să vedem cum putem să ajutăm și noi”, a declarat, pentru Libertatea, prof. univ. dr. Eduard Dinu. Cele 6 cadre didactice implicate în proiectul de consultanță au început lucru de acum o săptămână, iar sfaturile lor pot fi solicitate la adresa de e-mail consultanta.afaceri@ase.ro. Dacă cererea va fi mare, alți 10 profesori se vor alătura proiectului.

„Nu vorbim din manual”

Prof. univ. dr. Eduard Dinu:
„Încercăm să acoperim plaja principală: fiscală și psihologică. Toți cei de care vorbesc avem firme, nu vorbim din manual. Acuma, fiecare firmă are un istoric, e ca un pacient. Unii mi-au dat pe email, dar problema lor e că vânzările scad de 5 ani.”

Fluxul de bani, mai presus ca profitul Profesorul spune că fluxul de numerar este instrumentul-cheie, chiar mai presus decât profitul sau rentabilitatea.

”Scăzând vânzările, în principal în HoReCa (hoteluri, restaurante, cafenele – n. r.) și fashion, au scădere a cash-flow-ului. Acest lucru presupune măsuri pe două planuri: venituri/încasări și cheltuieli/plăți”, spune profesorul.

Diversificarea afacerii
Câteva sfaturi de la profesorul Eduard Dinu pentru proprietarii de firme:
  • În primul rând trebuie să facă diversificarea afacerii. ”Să vadă ce merge bine acum. Spre exemplu, multe firme trec pe livrări la domiciliu, Farmec face biocide. Am un coleg care a făcut măști la imprimantă 3D.”
  • Trecere cât mai mare pe online. ”Trebuie diversificate canalele de vânzare. Dar atenție, dacă doar îți faci un site nu e mare lucru. Efortul mic aduce un efect pe măsură. Trebuie publicitate, reclamă agresivă.”
  • Să intre într-un marketplace, precum platformele retailerilor online eMAG sau Cel.ro. ”Chiar dacă dai un comision de 10%, decât să ai un butic într-un mall și să nu vinzi nimic, mai bine așa. Cu cât ai costuri fixe, cu atât poți avea pierderi, a se vedea companiile aeriene.”
  • Scăderea prețurilor. ”Mai sunt niște strategii pe care le-am văzut din experiența mea: bananele se strică, dar ei nu scad prețul. Cu alte cuvinte, vor fi pierderi totale. Rămân prizonierii profitului. Trebuie o politică mai flexibilă în privința prețurilor și a stocurilor. Nu descoperim noi roata. E foarte grav acolo unde tot lanțul este gripat, gen HoReCa. Dar ceva e mai bun decât zero.”
  • Renegocierea chiriilor. ”Ca și chiriaș într-un mall sau centru comercial acum ne-a crescut puterea de negociere, mai ales dacă vindem și online.”
  • Avertisment în privința tratamentului aplicat salariaților. ”Puterea de negociere s-a balansat foarte mult și în privința salariilor. Aici trebuie o abordare diferită. Dacă îi dăm afară sau le oferim puțin cât să plece singuri, în 2 luni o să îi căutăm iar, când va trece criza. Comunicarea este vitală, nu să nu le răspunzi la telefon când întreabă de salariu.”
  • Accent pe optimism. ”Trebuie evitat pesimismul. Orice criză este o oportunitate. Trebuie să vedem raportul între personalul productiv și băgătorii de seamă. De asemenea, privatul de la noi nu a observat că trebuie să facă trecere pe online, au zis că merge așa. De asemenea, creșterea plăților online a dus la creșterea eficienței.”
Puteți găsi proiectul de consultanță AICI.

Cei interesați să primească sfaturi de la profesioniști pot contacta grupul de profesori pe adresa de e-mail consultanta.afaceri@ase.ro.

Sursa: Libertatea

vineri, 3 aprilie 2020

ASEBUSS oferă consultanță pro bono managerilor și antreprenorilor.



Peste 50 de practicieni din rețeaua ASEBUSS, profesori și absolvenți ai programului Executive MBA, ȋmpreună cu experți ai companiei sale de training, Exec-Edu, vor oferi consultanță gratuită managerilor și antreprenorilor care au de suferit de pe urma crizei.Astfel, ȋn perioada 1 aprilie-15 mai, fiecare consultant va lucra, ȋn medie, patru ore pe săptămână pentru a răspunde cererilor primite. Ȋn majoritatea cazurilor, diagnosticul situației, analiza și eventualele soluții vor fi discutate ȋn cadrul unei echipe de specialiști. Valoarea acestei inițiative depășește cu mult 100.000 de euro, raportat la costul orelor de consultanță din piață.

“Suntem conștienți de provocările și dificultățile pe care le ȋntâmpină majoritatea companiilor. Ȋn mod special cele antreprenoriale au de suferit ȋn această perioadă, ȋn care problemele legate de oameni și cele financiare se propagă ȋn lanț, afectând clienții, furnizorii, piața de business, ȋn general. Este un moment ȋn care oricine poate să ajute, trebuie să o facă, pentru că, după această criză, vom avea cu toții, ȋntr-un fel sau altul, de suferit”, a declarat Ovidiu Dȋmbean-Creta, Rector ASEBUSS.

Echipa de consultanți implicată ȋn acest proiect reunește specialiști cu o experiență bogată ȋn diferite industrii: bancară, telecomunicații, servicii medicale, publicitate, servicii financiare, vânzări online, servicii juridice etc.

Domeniile de consultanță acoperite de practicienii Școlii de Afaceri ASEBUSS și companiei de training Exec-Edu cuprind toate zonele de management și vor putea fi adaptate nevoilor exprimate de companiile interesate. Printre zonele acoperite se numără:
  • Identificarea scenariilor de afaceri (Business continuity plan);
  • Identificarea strategiei de resurse umane și managementul costurilor cu resursele umane (People continuity plan);
  • Restructurarea portofoliului de produse;
  • Adaptarea structurii companiei și a structurii de vânzări la situația actuală;
  • Coaching pentru echipa de bord/echipa executive;
  • Participare gratuită la webinarii de managementul afacerii;
  • Business process re-engineering vs. Business process optimization;
  • Managementul costurilor ȋn situații de criză;
  • Managementul riscurilor și evaluarea impactului financiar;
  • Management de proiect pentru situații de criză; kit de organizare internă;
  • Decizii de business, modele de afaceri, planul de afaceri;
  • Continuitatea și dezvoltarea afacerii pe timp de criză;
  • Productivitatea personală, managementul timpului;
  • Managementul schimbării;
  • Managementul vânzărilor;
  • Marketing online;
  • Facilitarea inițiativelor de reproiectare a proceselor sau de redefenire a priorităților strategice;
  • Restructurarea companiei.
Asociația absolvenților ASEBUSS – Business Club (powered by) ASEBUSS – va organiza, de asemenea, periodic, o serie de evenimente online, ȋn care vor fi discutate subiecte de actualitate și posibile soluții pentru diferite industrii, ȋncepand cu cele mai afectate de pandemia de Coronavirus. Primul eveniment, pe teme de fiscalitate și contabilitate, a avut loc la finalul lunii martie.

“Actualul context ne pune ȋn situația de a scrie și rezolva studii de caz ȋn timp real, ȋn echipă, un mod de lucru cu tradiție ȋn școala noastră. Nu există un moment mai potrivit decât acesta ȋn care să faci parte din comunitatea ASEBUSS”, a completat Bianca Ioan, Director Marketing și Vânzări ASEBUSS.

Studenții ȋnscriși ȋn programele Executive MBA și Entrepreneurial MBA beneficiază de sprijin și consultanță ȋn cadrul fiecărui proiect individual, pe situația reală din cadrul companiei ȋn care lucrează sau pe care o dețin. Suplimentar, ȋntreaga echipă de profesori este disponibilă pentru suport și consultanță, inclusiv pe probleme cu care se confruntă participanții MBA ȋn activitatea zilnică.

Ȋnscrierile pentru proiectele de consultanță se fac pe adresa: emba@asebuss.ro. Informații suplimentare despre proiect – 0722 36 86 02, Bianca Ioan.

ASEBUSS este primul furnizor de programe MBA româno-americane din România, cu activitate pe piața serviciilor de business education ȋncă din 1993. În prezent, derulează două programe – Executive MBA și Entrepreneurial MBA, ambele în parteneriat cu universități americane de prestigiu. ASEBUSS are cea mai mare comunitate de alumni din România – peste 1.500 de manageri și antreprenori. Absolvenții ASEBUSS conduc companii mari din domenii precum farma, retail, producție, bancar sau IT.

Sursa: Learning Network

Postări populare

kitunghii.ro

Etichete

18-35 ani 2022 2023 2024 2025 2026 abonament abonamente acces accesorii accesoriu accident acreditate acte activitate actualitati administratia fondului pentru mediu adolescenti aerobic aeroport AI ajutoare ajutor alcool alergare aliaspay alimente Am Parcat ambalaje amenajare amenda amenzi AMI ANAF antrenament antreprenor aplicatie apple armata aromat articol articole ase asebuss asistent audio audiobook auto auto-exchange autobuz avocat banca comerciala romana banca romaneasca banca transilvania bancar baneasa bani barbati bauturi bazine bcr biciclete bigster bilet bilete black friday BMW bolt bona bratara brd bringo brut natur bt BT Pay bucuresti bucuresti - otopeni bucurie bugetari business cabinet medical cablu cadastru calatorie calitate camere campanie Canal 33 HD cancer card carrefour carte identitate cartea electronica de identittate cartela casa casa de pensii Casa Unirea case de marcat cash cash&carry casierii cazier judiciar ceas cec bank CFR Calatori chargere auto chatbot check-in chestionar chirias ciclism CIP Citroën CNPP coaching cod fiscal codul rutier codul sivic comerciant comisia europeana complex consulara consulare consultanta cont contactless copii copii avize copii documente Cultural culturale cumparaturi curierat curs curse cursuri CV dacia de testat Decathlon decedat deces decontare decontate demidulce demisec depozite depunere derma dermatocosmetice deseuri dezvoltare diabet zaharat dictionar digi digital digitale din romania DIY dizabilitati doctoranzi donare donatii dosar doze aluminiu drmax drumetii dulce E-MIL echipamente ecobonus educatie educative eficienta eJobs electric electric up electrice electrocasnice electronic electronica emise emisiuni emotionala energetic engleza escalada euronews europene europol EV exercitii expertize extrase ez stick fabrica fabricat in Romania facebook farmacie farmec femei ferma festival financiar finantare firme fitness fizice Folclor fondul de coeziune fondul european de dezvoltare regionala fondul social european fonduri formular fotbal gadget galaxy note garantie gel geolocatie george germana gerovital ghid ghisee glicerina Google Pay GPL gratuit gravide guvernamental harti hibrid HoReCa hotline HR huawei ID ieftine igienizare imobil imobiliare impadurire importator impozite in direct incarcare inchiriere incidente informare informatii ing initiere inlocuire inmormantare inot insarcinate inscriere inscrieri institutii instructor interactiva internationale interzicere jobs Jocurile Olimpice judiciare juridice keeper la cerere lant laptop lege lenjerii de pat litoralul live loc locale locuinta locuri de munca logopedie lotiune made in romania magazin MAI maini majorare management manager mapn marketing marketplace masini meditativ mediu metal metropolitan metrorex metrou mici ministerul mediului mobil model modificari moneyback moto multi-banking multi-currency muzeu natatie national nationale neasigurat neo nerambursabili neversea NFC noi nou numerar octombrie olimpic ONG online onorariu operator ora orange organizare otopeni pachete panouri solare parcare parfumat Parking Bucuresti parteneri party pastila de sport pensionari perne persoane personala pet pet-uri pilota plaje plan cadastral plan de afacere planul plata platforma plati polidin poprire posta prediabet prefectura prelungire premii premium prepay pretios preturi prezentator prima prima de casare primarie primul prioritate pro bono producator produs produse profesionala program programe proiecte promo protectie publica publice qport.app rabla rabla plus ramburs raportat rar rares RCA recensamant receptii reciclare reclamatii recrutare recuperare reduceri regenerativa regionale registrul reguli reparatii repatriere resurse returnare revizie revolut ridicare roman romanesc romani romania rosu roze rutier rutiere salariu sali conferinte sali de fitness sali metodice samsung sanatate sange sarituri satelit saune schi schimbare scoala de vara sec second-hand self bag semnal semnatura digitala sensibil service servicii serviciii serviciu set SGR sibiu sim simplificare sistem smartphone SMS sobe sociale soferi software solicitare solutie split bill sport.ro spring standard start-up-uri statii stb sticle stiri strainatate studenti sun tableta talon pensie tandrete tarif tarife tehnica tehnice tehnologie asistiva teleasistenta teleconsultatie teleexpertiza telefon telekom telemedicina telemonitorizare telepatologie teleradiologie televiziune tema testare. utilizare tineri tombola Transilvania transmisiuni transport public trecere trekking trotinete TV TVR TVR 1 TVR 2 TVR Info TVR Molodova TVR Sport twinkle star Udemy umanitar unic unicredit unicul unitate sanitara de utlitate publica uniunea nationala a barourilor untold useful util uzura vaccin vanatoare vanzari vault vehicule electrice verificare vestiare video vin virtual vodafone voluntariat vouchere webcam webinar whatsapp youtube zi libera zile libere zoo