Recensământul online al populaţiei şi locuinţelor a demarat în 14 martie 2022.
Fiecare persoană, indiferent de cetăţenie, care are reşedinţa în România pentru o perioadă de cel puţin un an poate participa la recensământ.
Cetățenii din România care completează online chestionarul primesc, la cerere, o zi liberă, plătită.
Angajatorii sunt obligați să le acorde salariaților o zi liberă doar în cazul în care angajații arată că au completat formularul online în prima etapă a recensământului populației.
Astfel că până în data de 15 mai, recensământul se va face online, iar cei care nu au acces la internet vor primi vizitele recenzorilor acasă, în perioada 16 mai - 17 iulie.
Mai există şi autorecenzarea online asistată care poate fi făcută în spaţii special amenajate de fiecare primărie, fie pe tabletele organizatorilor, fie pe propriile dispozitive electronice cu ajutorul unui recenzor.
Autorităţile atrag atenţia că recensământul este obligatoriu, iar cei care refuză să participe sau furnizează informaţii eronate vor fi amendaţi. Ordonanţa 19 prevede amenzi la articolul 54, între 1.000 de lei și 3.000 de lei.

Așadar, persoanele care vor să se autorecenzeze o pot face de pe orice dispozitiv conectat la internet.
Autorecenzarea se face în doi paşi. Prima dată se trimite un formular de pre-înregistrare şi ulterior beneficiarul primeşte un link în care se află chestionarul.
Paşii nu sunt complicaţi şi ai nevoie doar de 20 – 30 de minute.
Primul pas este accesarea paginii de internet www.recensamantromania.ro.
Astăzi, 07 mai, am fost redirecționat către https://autorecenzare.insse.ro/
După completarea celor 4 câmpuri din formularul de pre-înregistrare, vei primi la adresa ta de mail link-ul către chestionarul propriu-zis.

Acesta este al treisprezecelea recensământ din istorie şi al patrulea după Revoluţia din 1989.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu