Dovezile arheologice confirma o istorie a vinului de circa 7000 de ani, ceea ce inseamna ca pe actualul teritoriu al Armeniei, Egiptului, Greciei, Ciprului se practica nu doar cultura vitei de vie, dar si o autentica tehnologie a vinului.
Pana la arta, arta vinului si legatura cu celelalte arte nu a mai fost decat un pas, e drept ca de alte cateva mii de ani inaintea erei noastre. Cele doua mari civilizatii care au marcat istoria omenirii au dat si cele mai frumoase si rezistente in timp legende despre zei iubitori de frumos si de .. vin.
Romanii l-au divinizat pe Dionisos, fiul nascut din coapsa marelui Zeus, caruia istoricii - Tucidide, scriitorii - Plutarh, sculptorii i-au imortalizat emblematica figura de ocrotitor al vegetatiei, deci si al viei, al vinului si al petrecerilor care celebrau renasterea, iubirea si extazul. Dionisos ne saluta si ne ocroteste, dupa mii de ani, de pe frizele Parthenonului.
Nu este de mirare ca legendele au inregistrat plecare lui Dionisos din Tracia, iar noi, ca demni urmasi, am pastrat bune si frumoase obiceiuri.
E sarbatoare, Dionisos e cu noi, iar sub ocrotirea sa Orfeu da glas lirei sale fermecate. Fiul regelui trac Oeagrus si al muzei Calliope, dupa Pindar, Orfeu a fost fiul maretului Apollo, zeul zilei, al luminii si al artelor, protectorul poeziei si al muzicii, mama sa fiind dulcea Calliope, muza muzicii, a dansului si a elocventei.
Tatal sau, zeul Helios-Apollo i-a daruit lira, instrument creat de ingeniosul Hermes. Orfeu, vestit in vechea Elada pentru puterea de a fermeca pe oricine cu maiestria sa, era un cantaret desavarsit, arhetipul artistului.
La nastere, Calliope i-a pus pe limba trei stropi de roua si l-a inzestrat cu darul de a alcatui stihuri minunate, iar tatal sau i-a daruit o lira fermecata faurita de insusi Hefaistos, lira la sunetele careia chiar si zeii Olimpului gaseau o aleasa desfatare, muzica pe care dantuiau si suavele nimfe.
Poate asa se explica de ce vinul dezleaga limbile, intensifica emotiile, deci si trairile artistice, iubitorii artelor regasindu-se la intalniri la care un pahar cu vin este semn al prieteniei.
Cealalta fata a bautorului de vin este exemplificata de legenda promovata de poetul Alceu, cu aproape 2500 de ani inaintea erei noastre, ramas in istorie ca parintele butadei ”In vino veritas…”. Obiceiul ca celor acuzati de anumite fapte reprobabile sa li se dea vin pentru a le dezlega limbile si a-i face mai comunicativi, mai sinceri, chiar cu riscul autodenuntului a parcurs istoria ca sintagma: In vin este adevarul!
De noi depinde ce fel de, cu cine, cat si cu ce efecte bem vinul!
Este facuta special o poveste pentru fiecare tip de vin?Unele sunt vinuri vesele, tinere, aromate, parfumate, usoare, zglobii, altele sunt vinuri vechi, pretioase, sensibile precum sunt povestile asociate lor. Cum s-ar potrivi ele cand citim Dostoievski sau Kafka?
Sunt vinuri rosii sau roze meditative, cu usoare tente de tandrete si bucurie ascunsa a vietii. Ele par sa fie destinate lecturii povestilor de iubire, celor in care binele triumfa, povesti in care mana destinului tine drumul drept.
Vinurile grele, cu arome ce duc gandul la exotism, necunoscut si dramatism, cu taninul care echilibreaza savoarea, par a fi destinate lecturii povestilor tenebroase, cu tragedii si schimbari de situatie imprevizibile, socante dar care pot avea final fericit, atunci cand ultima gura de vin este inchinata implinirii, asezarii, linistii de dupa furtuna.
Pana la urma, vinul celebreaza viata, iar arta de a trai este in fiecare poveste - scrisa sau nescrisa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu