miercuri, 11 martie 2020

Studenții și doctoranzii, maxim 100.000 euro pentru înființarea de start-up-uri. Din vară.


Cu o alocare de 20 milioane euro și finanțat prin Programul Operațional Capital Uman, acest apel de proiecte va fi lansat în consultare publică pe 6 aprilie.

Ghidul solicitantului urmează să fie publicat pe 5 iunie 2020.

Depunerea proiectelor: 10 iunie – 31 iulie 2020.

Evaluarea proiectelor depuse: august – octombrie 2020.

După această perioadă va urma cea a pregătirii studenților, a întăririi abilităților lor antreprenoriale, a elaborării planurilor de afaceri și a selectării celor mai bune dintre ele. Studenții ale căror planuri de afaceri vor fi selectate pentru a fi finațatate vor putea urma programe de internship în companii cu activități cât mai apropiate planurilor de afaceri propuse. În această etapă vor fi acordate subvențiile. După aceasta, timp de un an de zile studenții vor deveni antreprenori și vor beneficia de sprijinul administratorilor de schemă, iar pentru următoarele șase luni tinerii antreprenori vor fi monitorizați, iar afacerile înființate de ei trebuie să se autosusțină pe piață.

Schema finanțării start-up-urilor presupune:
– Ajutor de minimis de 40.000 euro – minimum 2 locuri de muncă create;
– Ajutor de minimis de 60.000 euro – minimum 3 locuri de muncă create;
– Ajutor de minimis de 80.000 euro – minimum 4 locuri de muncă create;
– Ajutor de minimis de 100.000 euro – minimum 5 locuri de muncă create.

Banii vor fi acordați în două tranșe:
  • 75% la înființarea companiei,
  • 25%, în momentul în care antreprenorii vor face dovada că pot realiza profituri de 30% din grantul inițial de 75%.
În primul an de activitate vor fi finanțate și salariile angajaților firmelor înființate.

Vor putea depune proiecte în cadrul acestui apel:
– Ministerul Educației Naționale și structuri/agenţii/organisme relevante, subordonate/coordonate de către acesta;
– Instituţii de învăţământ superior publice şi private, acreditate;
– Şcoli doctorale şi graduale cu personalitate juridică, inclusiv parteneriate între acestea și sectorul privat/ centre de CDI;
– Institute/ centre de cercetare acreditate, inclusiv institute de cercetare ale Academiei Române;
– Academia Română;
– Angajatori;
– Asociaţii profesionale, camere de comerţ şi industrie;
– Instituții și organizații membre ale Pactelor Regionale și Parteneriatelor Locale pentru Ocupare și Incluziune Socială.

Grupul țintă eligibil este format din studenți, doctoranzi și cercetători post-doctorat. Fiecare proiect va presupune formarea a cel puțin 300 studenți care vor beneficia de sprijin pentru dezvoltarea competențelor lor antreprenoriale.

Pentru a se putea înscrie, studenții trebuie să aibă dovada că urmează cursurile unei unități de învățământ superior public sau privat (acreditată) în unul din următoarele domenii: IT, robotică, automatizări industriale, biotehnologii, industrie alimentară la nivel de licență sau masterat (studenți).

Sursa: Ministerul Fondurilor Europene

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

farmec.ro
infinity.ro

Postări populare

kitunghii.ro
cauciucuridirect.ro

Etichete

18-35 ani 2022 2023 2024 2025 abonament abonamente acces accesorii accesoriu accident acreditate acte activitate actualitati administratia fondului pentru mediu adolescenti aerobic aeroport AI ajutoare ajutor alcool alergare aliaspay alimente Am Parcat ambalaje amenajare amenda amenzi AMI ANAF antrenament antreprenor aplicatie apple armata aromat articol articole ase asebuss asistent audio audiobook auto auto-exchange autobuz avocat banca comerciala romana banca romaneasca banca transilvania bancar baneasa bani barbati bauturi bazine bcr bigster bilet bilete black friday BMW bolt bona bratara brd bringo brut natur bt BT Pay bucuresti bucuresti - otopeni bucurie bugetari business cabinet medical cablu cadastru calatorie calitate camere campanie Canal 33 HD cancer card carrefour carte identitate cartea electronica de identittate cartela casa casa de pensii Casa Unirea case de marcat cash cash&carry casierii cazier judiciar ceas cec bank CFR Calatori chargere auto chatbot check-in chestionar chirias ciclism CIP Citroën CNPP coaching cod fiscal codul rutier codul sivic comerciant comisia europeana complex consulara consulare consultanta cont contactless copii copii avize copii documente Cultural culturale cumparaturi curierat curs curse cursuri CV dacia de testat Decathlon decedat deces decontare decontate demidulce demisec depozite depunere derma dermatocosmetice deseuri dezvoltare diabet zaharat dictionar digi digital digitale din romania DIY dizabilitati doctoranzi donare donatii dosar doze aluminiu drmax drumetii dulce E-MIL echipamente ecobonus educatie educative eficienta eJobs electric electric up electrice electrocasnice electronic electronica emise emisiuni emotionala energetic engleza escalada euronews europene europol EV exercitii expertize extrase ez stick fabricat in Romania facebook farmacie farmec femei ferma festival financiar finantare firme fitness fizice Folclor fondul de coeziune fondul european de dezvoltare regionala fondul social european fonduri formular fotbal gadget galaxy note garantie gel geolocatie george germana gerovital ghid ghisee glicerina Google Pay GPL gratuit gravide guvernamental harti hibrid HoReCa hotline HR huawei ID ieftine igienizare imobil imobiliare impadurire importator impozite in direct incarcare inchiriere incidente informare informatii ing initiere inlocuire inmormantare inot insarcinate inscriere inscrieri institutii instructor interactiva internationale interzicere jobs Jocurile Olimpice judiciare juridice keeper la cerere lant laptop lege lenjerii de pat live loc locale locuinta locuri de munca logopedie lotiune made in romania magazin MAI maini majorare management manager mapn marketing marketplace masini meditativ mediu metal metropolitan metrorex metrou mici ministerul mediului mobil model modificari moneyback moto multi-banking multi-currency muzeu natatie national nationale neasigurat neo nerambursabili neversea NFC noi nou numerar octombrie olimpic ONG online onorariu operator ora orange otopeni pachete panouri solare parcare parfumat Parking Bucuresti parteneri party pastila de sport pensionari perne persoane personala pet pet-uri pilota plan cadastral plan de afacere planul plata platforma plati polidin poprire posta prediabet prefectura prelungire premii premium prepay pretios preturi prezentator prima prima de casare primarie primul prioritate pro bono producator produs produse profesionala program programe proiecte promo protectie publica publice qport.app rabla rabla plus ramburs raportat rar rares RCA recensamant receptii reciclare reclamatii recrutare recuperare reduceri regenerativa regionale registrul reguli reparatii repatriere resurse returnare revizie revolut ridicare roman romani romania rosu roze rutier rutiere salariu sali conferinte sali de fitness sali metodice samsung sanatate sange sarituri satelit saune schi schimbare scoala de vara sec second-hand self bag semnal semnatura digitala sensibil service servicii serviciii serviciu set SGR sibiu sim simplificare sistem smartphone SMS sobe sociale soferi software solicitare solutie split bill sport.ro spring standard start-up-uri statii stb sticle stiri strainatate studenti sun tableta talon pensie tandrete tarif tarife tehnica tehnice tehnologie asistiva teleasistenta teleconsultatie teleexpertiza telefon telekom telemedicina telemonitorizare telepatologie teleradiologie televiziune tema testare. utilizare tineri tombola Transilvania transmisiuni transport public trecere trekking trotinete TV TVR TVR 1 TVR 2 TVR Info TVR Molodova TVR Sport twinkle star Udemy umanitar unic unicredit unicul unitate sanitara de utlitate publica uniunea nationala a barourilor untold useful util uzura vaccin vanatoare vanzari vault vehicule electrice verificare vestiare video vin virtual vodafone voluntariat vouchere webcam webinar whatsapp youtube zi libera zile libere zoo