vineri, 27 august 2021

Instalează aplicația mobilă “CFR Călători mersul trenurilor și bilete online” și poți cumpăra bilete de tren direct de pe telefon.

CFR Călători facilitează achiziționarea ușoară și rapidă a biletelor de tren prin lansarea în data de 24 iunie 2021 a aplicației mobile “CFR Călători mersul trenurilor și bilete online”.

Prin obiectivele propuse în cadrul Strategiei de Digitalizare a societății ne dorim să fim mai aproape de călătorii noștri, să extindem canalele de distribuție online, iar prin intermediul acestei aplicații cumpărarea biletelor să fie un proces accesibil.

Aplicația oferă o interfață intuitivă prin care utilizatorii au acces rapid la achiziționarea biletelor standard, dus-întors, dar și selectarea paturilor pentru vagoanele de dormit sau tip cușetă, adăugarea biletelor pentru animale de companie sau de bicicletă. Proiectul este orientat către clienți și vine în întâmpinarea nevoilor și așteptărilor acestora.

Pentru început, aplicația va fi disponibilă pe dispozitivele cu sistem de operare Android (minim Android 5.1).

Instalarea aplicației mobile ”CFR Călători mersul trenurilor și bilete online” se poate face prin accesarea următorului link (https://play.google.com/store/apps/details?id=com.Infofer.ImtMobile) sau prin căutare în Magazin Play (Ex: „bilete CFR online”).

Aplicația este disponibilă în testare deschisă pentru o perioadă de 30 de zile și va fi îmbunătățită în funcție de recomandările clienților.

Pentru o achiziționare ușoară și rapidă a biletelor de tren, aplicația mobilă ”CFR Călători mersul trenurilor și bilete online” oferă următoarele funcționalități:
  • Confirmarea email-ului direct în aplicație – deschiderea unui email din care se va accesa direct aplicaţia pentru confirmarea înregistrării sau resetarea parolei;
  • Autentificarea pe o perioadă nedeterminată, chiar și după actualizări ale aplicației. De asemenea, listarea biletelor nu mai presupune căutarea după o dată de început și una de final, ci sunt afișate ultimele 50 de comenzi descrescător;
  • Achiziționarea de bilete standard sau de bilete dus-întors, pentru toate categoriile de pasageri disponibile online. Astfel, utilizatorii aplicației pot realiza selecții ale paturilor, adăuga bilete pentru animale de companie sau de bicicletă, pot prelua/salva datele călătorilor din/în preferințe, pot vedea plecările și sosirile din stații;
  • Oferă link-uri rapide pentru funcțiile care sunt disponibile doar în varianta web pentru biletele deja achiziționate (modificarea călătoriei, renunțarea la călătorie sau emiterea de facturi);
  • Autentificarea automată în aplicația web la accesarea funcțiilor Modifică biletul, Renunțare la călătorie, Factură bilet din aplicația mobilă;
  • Notificări în aplicație în legătură cu biletul achiziționat și informații utile în ziua plecării trenului referitoare la începerea călătoriei (Ex: cu 1 oră înainte de plecarea trenului, călătorul primește mesaj că are cumpărat un bilet la trenul X cu plecare din stația Y);
  • Permite accesul la călătoriile curente – prin prezentarea în pagina „Rute + cumpără” de informații rapide privind plecarea și sosirea, cât și vagonul și locurile unde utilizatorul are biletul. La pagina “Trenul meu” sunt afișate următoarele trenuri cu care se va călători și data de călătorie asociată.
  • Sugerează, în baza istoricului de bilete cumpărate, locațiile de plecare /sosire pentru următoarea călătorie a utilizatorului;
  • Prezintă în pagina comenzii, prin intermediul unui buton direct, schița vagonului în care se află locurile înscrise pe bilet, fără a mai fi necesar a se căuta vagonul în cadrul listei compunerii de la pagina „Trenul meu”;
  • Funcționalitate offline – odată încărcată lista comenzilor și vizualizat PDF-ul biletului, aceste operațiuni pot fi făcute și fără conexiune la internet, spre exemplu la prezentarea în tren către conductor într-o zonă fără semnal.

INFO UTILE
Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile utilizând:
🚅 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
🚅 numerele de telefon de la gările CFR publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
🚅 aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
🚅 pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web http://cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/4023-camere-web-2 din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Cluj Napoca, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
🚅 pe site-ul pe www.cfrcalatori.ro, la Mers tren trafic intern.
🚅 întrebând personalul nostru din staţii.

sâmbătă, 14 august 2021

Vodafone lansează o platformă pentru cei care îşi caută un job, cu acces la cursuri Udemy şi consultanţi de la platforma locală eJobs.



Vodafone România lansează un pachet de soluții de sprijin adresate persoanelor aflate în căutarea unui job, cuprinzând orientare și ghidare în carieră, cursuri de specializare și recalificare, acces la servicii medicale în sistemul privat, dar și o ofertă comercială.

Totodată, 10 dintre utilizatorii platformei de joburi eJobs, selectați prin concurs, vor beneficia de promovarea CV-urilor lor pe rețeaua de socializare Facebook pentru a ajunge mai rapid în atenția angajatorilor.

Pachetul cuprinde:
1. Orientare și ghidare profesională
Platforma Vodafone Future Jobs Finder le dă posibilitatea utilizatorilor de toate vârstele, indiferent de nivelul de experiență sau de domeniu, să descopere ce job-uri din tehnologie sau din domeniul digital le sunt potrivite și să își construiască un CV. Persoanele care nu au experiență în domeniul tehnologic, vor fi ajutate de Future Jobs Finder să își identifice aptitudinile și competențele transferabile și să descopere profesii în tehnologie și cursuri adaptate nevoilor lor: jobseekers.connected

În același timp, cei care nu au experiența necesară pentru a-și face un CV sau pentru a aplica pentru un job pe platformele online, pot apela la un consultant eJobs, printr-un apel la 021.9124 (tarif normal, program: luni-vineri, 09:00-17:00, cu excepția sărbătorilor legale).

2. Dezvoltare de competențe noi
Vodafone a extins parteneriatul exclusiv cu platforma globală de cursuri online Udemy, anunțat inițial în 2020, furnizând acces celor aflați în căutare de job la peste 650 de cursuri de dezvoltare personală, a carierei, productivitate, abilități profesionale și de tehnologie.

3. Promovarea CV-urilor eJobs în social media
10 dintre utilizatorii platformei eJobs care au un CV completat, aplică la orice job până pe 31 august 2021 și se înscriu în concurs aici, vor beneficia de promovarea CV-urilor pe Facebook, bugetul alocat fiecărui câștigător fiind de 1.000 de euro.

4. Ofertă la servicii prepay
Vodafone le pune la dispoziția celor aflați în căutarea unui job o ofertă la cartela prepaid, prin care utilizatorii vor avea toate beneficiile cartelei de 6 euro, la un cost de 4 euro.

5. Clienții Vodafone vor beneficia de două luni de gratuitate, urmate de o reducere de 10% la orice abonament de servicii medicale pentru adulți și copii, furnizate de rețeaua medicală Regina Maria, prin programul de loialitate Vodafone Club, disponibil în aplicația My Vodafone.

blacktech.ro

Postări populare

empria.ro